Carp: Suntem obligați să nu mai repetăm tragicele evenimente din 1992
- știri
- 02 martie, 2024
- 14:52
În anul 1992 bărbații neamului, adevărați patrioți au luat armele și au mers la Nistru să-și apere țara. Nu au avut garanții, nici nu au cerut, susține deputatul PAS Lilian Carp. Acesta a venit cu un mesaj de comemorare a celor căzuți în războiul de pe Nistru, de Ziua Memoriei și Recunoștinței.
"În amintirea eroilor care s-au luptat pentru independența și suveranitatea Republicii Moldova și în onoarea celor care încă poartă urmele acelei lupte, conducerea țării, organizațiile de veterani și inclusiv fostul președinte, Igor Dodon, au adus omagii prin depunerea de flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt și la Complexul memorial „Eternitate”. Este un gest simbolic de recunoștință și un apel la conștientizarea faptului că nu trebuie să admitem repetarea unor astfel de evenimente.", a declarat Lilian Carp, deputat PAS.
@Guguta.com
„Au luptat pentru independența și suveranitatea Republicii Moldova, pentru pacea de azi. Unii trăiesc și astăzi urmele acestui război, alții au rămas doar în amintirea familiilor”, a scris Lilian Carp, transmite Știri.md. Potrivit deputatului PAS, au trecut 32 de ani de la sângerosul conflict armat și conștientizăm că aceste evenimente, din păcate, nu țin doar de trecut, căci astăzi trăim vremuri în care pacea lumii este în pericol, iar vecinătatea noastră se luptă pentru ea deja de doi ani. „Unde suntem și ce trebuie să învățăm încă, la ce suntem gata noi astăzi pentru Republica Moldova? E o întrebare retorică la care fiecare trebuie să caute răspuns. Cert este, că suntem obligați să nu admitem repetarea unor astfel de evenimente și să cinstim memoria camarazilor de la Nistru. Veșnică memorie și recunoștință pentru sacrificiul adus”, a conchis Lilian Carp. Știri.md amintește că astăzi se împlinesc 32 de ani de la declanșarea conflictului armat de pe Nistru. Pe 2 martie, în Republica Moldova este marcată Ziua memoriei și recunoștinței, în memoria eroilor căzuți pentru independența și integritatea teritorială a țării și în cinstea celor rămași în viață. Reamintim că Guvernul a aprobat la data de 28 februarie, instituirea Comitetului organizatoric pentru desfășurarea manifestărilor consacrate Zilei Memoriei și Recunoștinței, precum și Planul evenimentelor dedicate acestei zile. Astăzi, 2 martie, conducerea țării și organizațiile de veterani au depus flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul Capitalei și la monumentul „Maica îndurerată” de la Complexul memorial „Eternitate”. Cu acest prilej, și fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a depus o coroană de flori la podul de la Vadul lui Vodă în semn de omagiu pentru memoria celor căzuţi în tragicele evenimente din 1992.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.