Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Bulgaria renunță la petrolul rusesc: Guvernul de la Sofia cumpără țiței din Kazahstan, Irak și Tunisia

Bulgaria a înlocuit importurile de petrol rusesc cu ţiţei provenit din Kazahstan, Irak şi Tunisia, în prima lună a acestui an, informează Reuters, pe baza analizei datelor LSEG şi discuţiilor cu traderii.

"Bulgaria se confruntă cu provocări majore în privința importului de petrol, după ce a decis să înceteze complet importurile de petrol rusesc din luna martie și să restricționeze exporturile pentru toate produsele rafinate realizate din țiței rusesc. Acest lucru pune o presiune semnificativă asupra rafinăriei de la Burgas, care depinde în mare măsură de țițeiul rusesc."

@Guguta.com

Bulgaria beneficiază de o excepţie de la embargoul impus de Uniunea Europeană, care îi permite să continue să importe ţiţei rusesc, prin intermediul tancurilor petroliere, în anul 2024.

Însă, ţara vecină a decis să restricţioneze exporturile pentru toate produsele rafinate realizate din ţiţei rusesc, începând din această lună, ceea ce face practic imposibil pentru singura rafinărie din Bulgaria să proceseze în continuare ţiţei rusesc şi, de asemenea, a decis să înceteze complet importurile de petrol rusesc din luna martie.

Bulgaria importă petrol pentru a alimenta rafinăria de la Burgas, care are o capacitate de 190.000 de barili pe zi şi este operată de grupul petrolier rus Lukoil. 

Pe ansamblul anului 2023, Bulgaria a fost al patrulea mare cumpărător de ţiţei rusesc prin intermediul tancurilor petroliere, achiziţionând peste 100.000 de barili pe zi.

Însă, în ianuarie, nicio livrare de petrol din Rusia nu este programată să ajungă în portul Burgas. În condiţile în care Lukoil nu îşi mai poate aproviziona rafinăria de la Burgas cu propriul său ţiţei de tip Urals, grupul rus trebuie să utilizeze ţiţei din altă parte, ceea ce duce la creşterea costurilor de operare pentru această rafinărie. Profitabilitatea rafinăriei de la Burgas este afectată şi de o taxă de 60% impusă de Guvernul de la Sofia pentru profiturile rafinăriei.

Datele LSEG analizate de Reuters arată că, în luna ianuarie, rafinăria de la Burgas urmează să ajungă la două livrări de 70.000 de tone de ţiţei de tip KBECO din Kazahstan, o livrare de 76.000 de tone de ţiţei de tip Basrah Light, una de 50.000 de tone de ţiţei CPC Blend şi 33.000 de tone de ţiţei din Tunisia.

Traderii susţin că petrolul KBECO, un ţiţei din Kazahstan exportat prin intermediul porturilor ruseşti şi a cărui calitate este comparabilă cu petrolul rusesc Urals, este cel mai probabil înlocuitor pentru petrolul rusesc în Bulgaria, însă traderii atrag atenţia asupra faptului că oferta de ţiţei KBECO este limitată, iar preţul este semnificativ mai mare decât cel al petrolului Urals.

Rafinăria de la Burgas este concepută pentru a procesa ţiţei Urals şi în prezent poate funcţiona numai pe bază ţiţei "acru" (sour), cu concentraţie de sulf de peste 0,5%, care este mai dificil de obţinut şi mai scump în UE, susţin traderii.

„Piaţa pentru ţiţeiul sour în Europa este una redusă pentru că nu există livrări disponibile de petrol Urals sau din Kurdistan", a precizat un trader consultat de Reuters.

Exporturile de petrol din regiunea Kurdistan din Irak sunt suspendate începând din primăvara lui 2023.

Grupul petrolier rus Lukoil a anunţat anul trecut că îşi va revizui strategia cu privire la activele sale din Bulgaria şi ar putea lua în considerare o eventuală vânzare.

Share: