Băsescu: Putin vrea să ajungă la Dunăre ca să ia Transnistria și Moldova
- digi24
- 06 martie, 2024
- 08:10
Traian Băsescu a declarat că obiectivul lui Vladimir Putin este să ajungă la gurile Dunării. Doar atunci va putea avea acces la Transnistria și, dacă vrea, poate lua și Republica Moldova.
"Traian Băsescu, fostul șef al statului român, avertizează că datorită eforturilor eroice ale Ucrainei, rușii sunt ținuți la distanță de Odesa și gurile Dunării. Băsescu reiterează avertismentul făcut acum un deceniu, prevăzând planurile lui Putin de a extinde influența Rusiei în această regiune strategică importantă."
@Guguta.com
Fostul șef al statului român a mai precizat că grație Ucrainei rușii sunt ținuți acum departe de Odesa și, implicit, de gurile Dunării, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro. "Eu am spus-o de la început. Obiectivul lui Putin e să ajungă la gurile Dunării, atunci va putea lua Transnistria și dacă vrea poate lua și Moldova. Dar slavă domnului ucrainenii sunt niște eroi. Gândiți-vă că media de vârstă a armatei ucrainene e 47 de ani. Și oamenii ăștia nu s-au prea schimbat efectivele decât foarte puțin. Sunt de doi ani în tranșee. Să mulțumim Ucrainei că-i ține departe de Odesa și implicit de gurile Dunării. Eu nu prevestesc înfrângerea Ucrainei. Dar vreau să clarificăm ce înseamnă pentru noi, pentru occidentali, victorie în Ucraina", a afirmat Traian Băsescu. Ce spunea Traian Băsescu despre planurile lui Putin acum 10 ani Fostul șef al statului a mai avertizat și în urmă un deceniu că Vladimir Putin "se uită cu jind la gurile Dunării", după ce a anexat Crimeea. "Lumea civilizată nu acceptă modul în care se manifestă Federația Rusă și președintele Putin. A fost o agresiune și este agresiune la adresa Ucrainei. Cred că vor mai urma acte de agresiune, nu împotriva statelor membre NATO, dar acolo unde NATO nu există, pentru Putin nimic nu există și există, după comportamentul său, bunul plac al domniei sale. De aceea, sunt îngrijorat de evoluţiile viitoare, chiar dacă nu există un pericol direct de agresiune la adresa României sau la adresa unui stat baltic sau la adresa Poloniei. Nu suntem într-un astfel de risc. Schimbarea frontierelor în regiune nu este exclusă şi poate cei care m-au blamat când am spus «Marea Neagră - lac rusesc», acum, după ce văd Crimeea luată, poate îmi vor da dreptate. Pentru că asta pare a fi devenit Marea Neagră, după ce are în jur o salbă de conflicte înghețate și Crimeea smulsă din Ucraina și anexată. Expresia este una care defineşte o realitate politică, nu una politica, dar una militară. Acum, în Marea Neagră, Federaţia Rusă face ce vrea prin dispunerea reurselor militare. Sigur, totul până la teritoriul statelor NATO. Aici avem şi noi interese și împreună cu aliaţii și prietenii din UE obiectivul major trebuie să fie tractarea cât mai rapidă a Republicii Moldova către şi în Uniunea Europeană", a declarat Traian Băsescu acum un deceniu.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.