Băieții din Moldova, printre cei mai batjocoriți pe Internet din Europa
- europalibera
- 27 martie, 2024
- 17:03
Un studiu al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din regiunea europeană arată că băieții moldoveni, alături de cei din Lituania, Polonia și Bulgaria, se plâng cel mai mult că sunt batjocoriți pe internet.
"Studiul OMS Europa relevă că aproape 16% dintre copiii cu vârste între 11 și 15 ani au fost victime ale șicanei pe internet în 2022, un procent în creștere față de 13% înregistrat cu patru ani în urmă. Pandemia de COVID-19 a modificat comportamentul adolescenților, formele virtuale de violență devenind mult mai relevante."
@Guguta.com
Aproximativ 16% din copiii cu vârste între 11 și 15 ani au fost victimele șicanei pe net în 2022, mai mulți decât cei 13% înregistrați cu patru ani mai devreme, arată studiul OMS Europa, care se referă la 44 de țări, transmite Știri.md cu referire la Europalibera.org. „Raportul trebuie să fie un semnal de alarmă pentru noi toți. Trebuie să abordăm serios șicana și violența, indiferent unde și cum se întâmplă”, a spus, într-o declarație de presă, directorul regional OMS pentru Europa, Thomas Kluge. 15% dintre băieți și 16% dintre fete au recunoscut, potrivit studiului OMS, că au fost șicanați pe net cel puțin odată în ultimele luni. Pandemia, moment de cotitură OMS a observat că pandemia de COVID-19 a schimbat felul cum se poartă adolescenții între ei. „Formele virtuale de violență între persoane de aceeași vârstă au devenit mult mai relevante după începutul pandemiei, când remarcile tinerilor s-au mutat tot mai mult în virtual, în timpul lock-downurilor”, se spune în raport. Alte tipuri de șicană au rămas mai mult sau mai puțin la același nivel. 11% din băieți și fete au spus că au fost șicanați la școală cel puțin de două sau de trei ori în ultimele luni, față de 10% în urmă cu patru ani. Thomas Kluge a atras atenția că șicana cibernetică are efecte nocive la fel de mari ca în spațiul real, într-o vreme când copiii și tinerii petrec până la șase ore online în fiecare zi. În urmă cu doi ani, un studiu american arăta că aproape jumătate din adolescenți s-au confruntat cu șicana cibernetică. Cea mai recentă formă a ei este folosirea poreclelor și injuriilor, urmată de răspândirea de zvonuri despre persoana șicanată, trimiterea de poze deocheate pe care persoana nu le-a solicitat, dar și amenințările cu violență fizică. „Șicana a existat înaintea internetului, dar ascensiunea telefoanelor mobile smart și a rețelelor a creat o arenă publică nouă pentru comportamentul agresiv”, au spus autorii cercetării americane.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.