Armata rusă și combatanți Pro-Kiev se confruntă în regiunea Kursk
- agerpres
- 14 martie, 2024
- 22:22
În regiunea Kursk din Rusia au izbucnit, joi, lupte armate între forțele ruse ale lui Vladimir Putin și luptători ruși care sunt anti-Kremlin.
"Pe fondul încercărilor continue ale luptătorilor pro-Kiev de a pătrunde teritoriul rusesc și a creșterii atacurilor cu drone în regiunile de frontieră, autoritățile ruse recurg la măsuri de securitate sporite, inclusiv închiderea centrelor comerciale."
@Guguta.com
Aceste incursiuni militare şi raiduri aeriene s-au înmulțit în ultimele zile şi se produc în timp ce ruşii sunt chemaţi la urne - începând de vineri şi până duminică - într-un scrutin prezidenţial care garantează o realegere triumfală a lui Vladimir Putin, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro. Garda Naţională rusă (Rosgvardia) a anunţat că luptă alături de grăniceri şi militari pentru a „contracara un atac al unor grupări de diversiune inamice în apropiere de localitatea Tiotkino, în regiunea Kursk”. De asemenea, marți, au avut loc ofensive militare împotriva acestui sat situat la frontieră, ale unor unităţi din Ucraina care spun că sunt alcătuite din ruşi anti-Kremlin. Moscova a anunţat atunci că le-a respins şi că i-a decimat pe luptători. Combatanţii ruşi pro-Kiev „nu renunţă la tentativele lor de a pătrunde pe teritoriul nostru în apropierea satului Tiotkino”, anunţă guvernatorul regional Roman Starovoit. El dă asigurări pe Telegram că forţele ruse „nu i-au lăsat s-o facă şi nici nu-i vor lăsa”. „Legiunea Libertăţii Rusiei” - una dintre grupările care se află la originea unor incursiuni armate precedente în Rusia - a avertizat populaţia. Într-un nou mesaj, difuzat joi, aceşti asaltatori jură să ”elibereze regiunile ruse” Belgorod şi Kursk de regimul lui Vladimir Putin. Ei cer guvernatorilor celor două regiuni ruse „să ordone de îndată evacuarea civililor” din aceste teritorii. În paralel, atacuri cu dronă se multiplică de mai multe zile în regiunile ruse frontieră, dar şi la sute de kilometri de linia frontului. Kievul a jurat să mute confruntările armate pe teritoriul Rusiei, ca represalii faţă de bombardamentele la care este supusă Ucraina de doi ani. Regiunea rusă Belgorod şi capitala acesteia, cu acelaşi nume, sunt cele mai vizate. Joi, doi morţi civili şi nouă răniţi au fost înregistraţi de către autorităţile ruse în urma unor atacuri atât nocturne, cât şi pe timpul zilei. Guvernatorul Viaceslav Gladkov a difuxat imagini care surprind vehicule calcinate şi clădiri cu geamurile sparte de explozii. Autorităţile au anunţat că închid centrele comerciale, ca măsură de „securitate”.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.