Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Arma ieftină care poate revoluționa războiul. Când ar urma să ajungă pe câmpul de luptă

O singură „rază de lumină” este îndreptată cu precizie spre o dronă ce zboară cu o viteză amețitoare. Câteva clipe mai târziu, drona neutralizată se prăbușește în mare. Nici măcar un sunet, fără victime umane, fără explozii dezastruoase. O dronă periculoasă, în valoare de mai multe milioane de dolari, a fost eliminată cu o lovitură care a costat mai puțin decât o sticlă bună de vin.

"În cadrul unui program tehnologic britanic, DragonFire, ştiinţa şi tehnologia demonstrează că folosirea laserelor pe câmpul de luptă este nu doar viabilă, ci şi eficientă, cu potenţialul de a revoluţiona războiul modern în următorii ani."

@Guguta.com

În cazul în care ești de părere că această relatare este dintr-un film SF, ar trebui să te mai gândești. Cu doar câteva zile în urmă, o echipă de oameni de știință și ingineri britanici a demonstrat cu succes că aceasta este o tehnologie viabilă care ar putea fi folosită pe câmpul de luptă în următorii cinci-zece ani.

DragonFire, un program tehnologic în valoare de 30 de milioane de lire sterline lansat în anul 2017 și în care sunt implicate agenția guvernamentală britanică Defence Science and Technology Laboratory, producătorul de rachete MBDA, compania aerospațială Leonardo UK și compania de tehnologie de apărare QinetiQ, a trecut de primul său test, reușind să doboare mai multe drone în largul coastelor Scoției cu ajutorul unor raze laser.

Dronele sunt aparate de zbor fără pilot și semiautomate, capabile să provoace pagube fatale cu o precizie deosebită. Acestea sunt prezente în mare măsură pe câmpurile de luptă din zilele noastre, inclusiv în războiul din Ucraina și pe rutele navale comerciale din Marea Roșie.

Doborârea lor nu este deloc ușoară și implică, de regulă, lansarea de rachete care costă până la 1 milion de lire sterline fiecare. Cu toate că sunt în general eficiente, sistemele defensive de acest tip sunt costisitoare și pot provoca pagube colaterale semnificative. În cazul în care o rachetă își ratează ținta, aceasta este posibil să cadă într-un loc și să explodeze.

Totuși, pentru a neutraliza o dronă nu este necesară o explozie spectaculoasă, ci este suficientă intervenția asupra sistemelor de control și de navigație. O astfel de sarcină poate fi îndeplinită de o rază laser. Laserele nu sunt altceva decât fascicule de lumină deosebit de luminoase și direcționale - un anumit tip de radiație electromagnetică. Un laser suficient de puternic poate interfera cu orice dispozitiv electronic, provocând funcționarea defectuoasă a acestuia.

Față de rachetele standard, un sistem laser de mare putere are o serie de avantaje strategice. Este surprinzător de ieftin. Utilizarea DragonFire timp de zece secunde costă echivalentul folosirii unui calorifer timp de o oră (mai puțin de 10 lire sterline per lovitură).

În plus, laserele sunt lipsite de riscul producerii de daune colaterale. Chiar dacă un laser își ratează ținta, acesta va continua să se propage în sus și, în cele din urmă, va fi absorbit și împrăștiat în atmosferă. Un laser este un fascicul de lumină, deci se propagă doar în linii drepte, indiferent de gravitație. De asemenea, acestea acoperă de regulă o zonă mică, de ordinul a doar câtorva milimetri - se aseamănă cu o intervenție chirurgicală.

De aceea, laserele sunt prin excelență o armă defensivă; ele pot fi folosite doar pentru a împiedica apariția unor amenințări, nu pentru a provoca daune semnificative. De asemenea, laserele sunt mult mai puțin susceptibile la măsuri de contracarare. Prin însăși natura sa de a fi un fascicul de lumină, laserele se deplasează cu cea mai mare viteză posibilă: viteza luminii. De îndată ce un fascicul laser este lansat, nu există nimic altceva în natură care să îl poată ajunge din urmă și să îl neutralizeze.

Razele laser sunt utilizate pe câmpul de luptă de ceva timp. Acestea sunt folosite în principal pentru urmărirea țintelor, detectarea de la distanță și țintirea cu precizie.

Motivul pentru care dezvoltarea acestei arme a durat atât de mult timp este că, pentru a neutraliza o dronă, este nevoie de un fascicul laser cu o intensitate semnificativă.

Cu toate acestea, dacă fasciculul laser este prea puternic, acesta poate interacționa puternic cu aerul din atmosferă, făcând ca acesta să fie absorbit sau dispersat. Este necesar să se găsească echilibrul perfect al parametrilor fasciculului, cum ar fi puterea și forma lungimii de undă, pentru a avea certitudinea că acesta se poate propaga pe distanțe lungi fără o degradare semnificativă.

Un fascicul laser va fi, totodată, deosebit de sensibil la condițiile atmosferice. Prezența ceții, a ploii sau a norilor îi poate afecta semnificativ performanța.

Din pricina amenințării din ce în ce mai mari reprezentate de drone și rachete subsonice la scară globală, Ministerul britanic al Apărării grăbește în prezent dezvoltarea acestei tehnologii, urmând ca în următorii cinci până la zece ani să fie introdusă pe navele de război.

Mai multe aspecte tehnice și științifice trebuie să fie încă abordate. Spre exemplu, menținerea stabilității direcționării laserului pe o platformă în mișcare (cum ar fi un crucișător în ape tulburi) nu este o sarcină simplă. Cu toate acestea, acest lucru va afecta doar precizia armei, fără a crește riscul de daune colaterale.

De asemenea, va fi necesar să se disocieze performanța sistemului laser de condițiile meteorologice. Picăturile de apă și curenții de aer pot împrăștia sau absorbi laserul, reducându-i efectele. Ar trebui să se țină cont cu exactitate de condițiile meteorologice variabile în pregătirea fasciculului care urmează să fie lansat. Deși aceasta nu este o sarcină imposibilă, este dificilă din punct de vedere tehnic.

Trebuie, în plus, elaborat un program de pregătire bine structurat pentru ca soldații să poată opera eficient un astfel de sistem de înaltă tehnologie.

Totuși, aceste prime teste dovedesc viabilitatea și eficacitatea acestei arme, care promite să revoluționeze războiul modern în următorii ani.

Share: