Analiști: Planurile lui Putin pe termen lung includ invazia Moldovei
- antena3
- 01 martie, 2024
- 12:47
Regimul lui Vladimir Putin are un plan pe termen lung care va culmina cu o invazie extinsă inclusiv în R. Moldova. Chiar dacă președintele rus nu a spus niciun cuvânt despre Transnistria și despre cererea de ajutor formulată, miercuri, de separatiștii de la Tiraspol, asta nu înseamnă că pericolul pentru R. Moldova a trecut.
"Situația tensionată din Transnistria - o regiune separatistă prorusă a Moldovei - nu a scăpat atenției internaționale, cu Statele Unite monitorizând cu vigilență și susținând suveranitatea Republicii Moldova. Se teme o nouă extindere a conflictului armat care ar putea mări granițele NATO."
@Guguta.com
Totodată, Statele Unite anunță că monitorizează cu atenție situația, pentru că o nouă invazie ar însemna extinderea graniței NATO spre zona de conflict armat, transmite Știri.md cu referire la Antena3.ro. „Fiecare discurs în fața Adunării Federale este, în primul rând, o privire în viitor. Iar astăzi vom vorbi nu numai despre planurile noastre imediate, ci și despre sarcini strategice, despre probleme ale căror soluții consider că sunt de o importanță fundamentală pentru dezvoltarea încrezătoare pe termen lung a țării”, a spus joi Vladimir Putin. „Pretextul rusofonilor din străinătate care cer ajutor Moscovei a fost și va fi folosit de Rusia”, a spus un analist american. Analiștii militari avertizează că strategia presupune un joc al așteptării, iar la momentul potrivit, regimul de la Kremlin va acționa. „Este o parte clasică a manualului rusesc. Este o situație în care iei o populația rusofonă și o pui să declare că se teme că i se întâmplă ceva, că se teme să nu fie discriminată, în acest caz de către Moldova. Și apoi, să ceară Mamei Rusia să vină și să-i ajute. Este ceea ce s-a întâmplat în Donbas. Este ceea ce s-a întâmplat în Crimeea. Este ceea ce s-a întâmplat în Georgia. Este un model absolut clasic”, atrage atenția Matthew Schmidt, profesor de Securitate Națională la Universitatea New Haven din SUA. Există şi voci care spun că în acest moment nu este în interesul Rusiei să se angajeze în operațiuni în Transnistria. Totuși, Moscova are interesul ca, prin demersurile celor de la Tiraspol, să se creeze sentimentul unei amenințări și să se producă haos. „Atâta timp cât Putin nu are un coridor înspre regiunea transnistreană, orice tentativă de a crea aici un nou focar de război este sortită eșecului, din rațiuni logistice. Nimeni nu își dorește aici un război, nimeni nu își dorește vărsare de sânge. Optăm întotdeauna pentru o soluționare pașnică”, susține Sergiu Tofilat. Un emisar american a vorbit săptămâna aceasta cu șeful politic al separatiștilor de la Tiraspol Este posibil ca intenția inițială a Tiraspolului, de a cere alipirea la Rusia, să fi fost domolită şi de intervenția americanilor. Christopher Smith, reprezentant al Departamentului de Stat american, a discutat la Tiraspol cu liderul politic de acolo, Vadim Krasnoselski, cu exact o zi înainte de așa-zisul Congres al deputaților Transnistriei care, în cele din urmă, au formulat doar o cerere de ajutor către Duma de Stat și Consiliul Federației ruse. „Având în vedere rolul tot mai agresiv și destabilizator al Rusiei în Europa, urmărim cu mare atenție acțiunile Rusiei în Transnistria și situația mai largă de acolo. Statele Unite susțin cu fermitate suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional și continuăm să încurajăm Chișinăul și Tiraspolul să colaboreze și să identifice soluții pentru preocupările presante ale comunităților de pe ambele părți ale Nistrului”, a declarat Matthew Miller, purtător de cuvânt Departamentul de Stat. Amenințările formulate de Vladimir Putin în discursul de joi nu au vizat în mod specific o țară sau alta, ci întreg Occidentul și alianța NATO. El susține că țările occidentale încearcă să șubrezească Rusia, inclusiv din interior, și că, dacă va considera că este nevoie, va recurge la arsenalul nuclear. Știri.md amintește că așa-zișii deputați de la Tiraspol au votat o rezoluție prin care îi cer Rusiei să apere regiunea transnistreană în contextul „presiunii tot mai mari din partea Republicii Moldova”. Analiștii consideră că evenimentul organizat pe data de 28 februarie la Tiraspol a fost un bluf, cu scopul de a pune presiune pe Chișinău. Statele Unite ale Americii au declarat miercuri, 28 februarie, că susţin suveranitatea R. Moldova în reacţie la autorităţile din Transnistria, o regiune separatistă prorusă a Moldovei, care au cerut Rusiei „măsuri de protecţie” pe fondul tensiunilor exacerbate de conflictul din Ucraina.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.