Amenințarea teroristă se propagă în Europa, după atacul din Moscova
- stirileprotv
- 26 martie, 2024
- 06:03
După Franța, și Italia a anunțat luni ridicarea nivelului de alertă de securitate de teama atentatelor teroriste, după masacrul de la Moscova. Măsurile guvernului de la Roma vin în contextul sărbătorilor religioase care vor avea loc de Paște.
"În urma atacului terorist din Moscova, autoritățile italiene și cele franceze și-au intensificat măsurile de securitate, punând accent pe locurile cu tranzit intens de oameni și țintele sensibile, în special înainte de sărbătoarea de Paște. Cu toate acestea, în Germania, deși se recunoaște că amenințarea extremiștilor islamici rămâne acută, nivelul de risc evaluat de securitate nu s-a modificat deocamdată."
@Guguta.com
După atacul terorist din Moscova, autoritățile italiene au anunțat luni că „supravegherea și controalele vor fi sporite” înaintea sărbătorii religioase de Paște, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro. Italia s-a alăturat astfel Franței pentru a-și ridica nivelul de alertă de securitate în urma atacului asupra unei săli de concerte din Moscova, pentru care o afiliată a grupării Statul Islamic și-a revendicat responsabilitatea. Decizia a fost luată în timpul unei ședințe a Consiliului Național de Securitate la Roma, fiind planificată o securitate consolidată pentru diferitele evenimente din această săptămână, înaintea sărbătorii religioase creștine de Paște din acest weekend. Papa Francisc are un program încărcat de evenimente la Roma și la Vatican în zilele premergătoare Duminicii Paștelui. „Atât supravegherea, cât și controalele vor fi sporite, acordându-se cea mai mare atenție locurilor de cea mai mare agregare și tranzit al oamenilor, precum și țintelor sensibile”, a declarat Ministerul de Interne al Italiei într-un comunicat. Germania spune că nu vede un risc în creștere de atac terorist Franța făcuse același pas duminică, spunând că a considerat plauzibilă revendicarea filialei afgane a Statului Islamic (ISIS-K) pentru atacul de la Moscova. Președintele Emmanuel Macron a spus că grupul „a încercat, de asemenea, să comită mai multe acțiuni pe propriul nostru pământ”. Atacul a reînnoit atenția în Europa asupra riscului din partea extremiștilor, pe măsură ce continentul se pregătește pentru evenimente mari precum Jocurile Olimpice de la Paris și Campionatul European din Germania. În Germania, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Cornelius Funke, a declarat că amenințarea extremiștilor islamici „rămâne acută”, dar riscul evaluat de securitate nu s-a schimbat până acum ca urmare a atacului de la Moscova.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.