Alegeri în Rusia: Peste 46.100 de transnistreni au mers la vot
- zonadesecuritate
- 18 martie, 2024
- 10:22
Cu o săptămână înainte de ziua alegerilor, Rusia și-a făcut publică intenția de a deschide secții de votare în regiunea transnistreană a Republicii Moldova (fără acordul Chișinăului). Într-o regiune a țării pe care autoritățile constituționale nu o pot controla și unde doar Rusia desfășoară scrutine, deoarece niciunui alt stat cu reprezentanță în Moldova și nici autorităților de la Chișinău nu le-a reușit vreodată să deschidă secții de votare în stânga Nistrului.
"Raportul arată că prezența la vot în regiunea transnistreană în cadrul alegerilor prezidențiale din 2024 a fost semnificativă, cu 46.179 de persoane care și-au exprimat dreptul la vot. Cu toate acestea, acesta a înregistrat o scădere față de recordul de prezență din alegerile ruse din 2018, când au votat 73.947 de persoane."
@Guguta.com
Așadar, prezența la vot în regiunea transnistreană în cadrul alegerilor prezidențiale din 2024 a fost de 46.179 de persoane. În total au fost deschise șase secții de vot în stânga Nistrului, transmite Știri.md, cu referire la zonadesecuritate.md. Raportat la orașe în Tiraspol a fost cea mai mare prezență: Bender/Tighina - 10.959; Tiraspol - 24.341; Râbniţa - 5.908; Grigoriopol - 4.971. De menționat că, în cadrul alegerilor prezidențiale ruse din anul 2018, la vot au participat 73.947 de persoane (o prezență record), la cele 24 de secții de votare deschise în mod ilegal. În acest an, numărul secțiilor deschise ilegal este de aproape cinci ori mai mic decât în 2021 - ultimul scrutin organizat de ruși în Moldova, când, pentru alegerile în Duma de Stat, au fost deschise 27 de secții de votare în regiune - la fel fără acordul Chișinăului. De asemenea, raportat la același tip scrutin - prezidențial din 2018 - au fost deschise 24 secții de votare - zece la Tiraspol, șase la Bender, câte două la Râbnița și Dubăsari, câte una la Grigoriopol, Slobozia, Camenca și Dnestrovsk. Numărul mai mic al secțiilor de votare ar putea avea la bază expulzarea în vara anului trecut a 45 de diplomați ruși și alți angajați ai Ambasadei. Astfel, numărul funcțiilor diplomatice a fost redus la 10 persoane, iar al personalului tehnic - la 15 - o dovadă că decizia autorităților de la Chișinău a fost una strategică în folosul țării. Știri.md amintește că Vladimir Putin a câştigat alegerile prezidenţiale din Rusia cu 87,8 la sută, conform exit-pollurilor, citate de Reuters. Marja de victorie a lui Putin a fost cea mai bună de până acum, depăşind cea mai mare marjă de 76,7% din cele patru alegeri anterioare, în 2018. Prezenţa la vot în acel an a fost de 67,5%. La scurt timp, preşedintele rus, Vladimir Putin, le-a mulţumit ruşilor pentru votul la alegerile prezidenţiale pe care le-a câştigat cu majoritate de voturi, conform rezultatelor preliminare.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.