Ala Nemerenco: Majorarea tarifelor la serviciile medicale, o necesitate
- ipn
- 28 decembrie, 2023
- 17:56
Majorarea tarifelor la anumite servicii medicale este necesară întrucât nu mai corespund costurilor actuale, iar majoritatea tarifelor sunt din 2011, iar unele au la bază calcule făcute în 2002.
"Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a anunțat că actualizarea tarifelor pentru unele servicii medicale nu va afecta persoanele asigurate. Costul unor intervenții precum adenotomia sau baroterapia cu oxigen vor crește semnificativ, însă aceste majorări reflectă costurile reale ale serviciilor, fără a pune presiune suplimentară pe pacienții asigurați."
@Guguta.com
Despre acest lucru a anunțat Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, care a precizat că actualizarea tarifelor nu va afecta persoanele asigurate.
Ministrul a exemplificat câteva servicii medicale pentru care tarifele vor crește cel mai mult. Adenotomia sau amigdalectomia costă actualmente 70 de lei. În acest tarif intră anestezia, dispozitivele medicale, consumabilele, medicamentele, munca personalului medical. Tariful nu acoperă nici pe departe costurile reale, spune oficiala.
După majorare costul intervenției va fi 1.124 de lei. Baroterapia cu oxigen, cu utilizarea barocamerei costa acum 59 de lei. Tariful la acest serviciu va crește până la 500 de lei.
Ala Nemerenco a insistat că persoanele asigurate nu sunt afectate de majorarea tarifelor. În context, a îndemnat cetățenii să-și ceară drepturile atunci când merg în instituții medicale.
„Aceste tarife nu sunt pentru persoanele asigurate, dar ele sunt utilizate în calcularea costurilor pe care după aceasta le achită CNAM instituțiilor medicale”, a declarat ea.
Ministerul Sănătății a publicat proiectul de hotărâre care prevede creșterea tarifelor pentru mai multe servicii medicale din 2024.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.