Europa s-ar putea confrunta cu situaţii „catastrofale'' în cazul în care nu evaluează riscurile climatice cu care se confruntă, multe dintre acestea aflându-se deja la un nivel critic, a avertizat luni Agenţia Europeană de Mediu (AEM).
"Conform unui raport recent, Europa se confruntă cu 36 de riscuri climatice majore, dintre care 21 necesită acţiune imediată. Cu fenomene meteorologice extreme tot mai frecvente, este evident că, dacă nu vom face mai mult şi vom adopta politici mai puternice pentru a aborda schimbările climatice, condiţiile de viaţă de pe întreg continentul vor fi afectate sever."
@Guguta.com
„Căldura extremă, seceta, incendiile de pădure şi inundaţiile cu care ne-am confruntat în ultimii ani în Europa se vor agrava, chiar şi în scenariile optimiste privind încălzirea globală, şi vor afecta condiţiile de viaţă pe întreg continentul", a scris agenţia într-un comunicat de prezentare a primului său raport privind evaluarea riscurilor climatice în Europa, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro. „Aceste evenimente reprezintă noua normalitate", a insistat directoarea AEM, Leena Ylä-Mononen, în cadrul unei conferinţe de presă. „Ele trebuie să reprezinte, de asemenea, un semnal de alarmă", a precizat ea. 36 de riscuri climatice majore pentru Europa Studiul enumeră 36 de riscuri climatice majore pentru Europa, dintre care 21 necesită o acţiune imediată şi opt un răspuns de urgenţă. Printre acestea se numără, în primul rând, riscurile asociate ecosistemelor, în special celor marine şi costiere. Spre exemplu, efectele combinate ale valurilor de căldură marină, ale acidificării oceanelor şi ale epuizării oxigenului din mări şi ale altor factori antropogeni (poluare, pescuit şi altele) ameninţă funcţionarea ecosistemelor marine, se arată în raport. „Rezultatul poate fi o pierdere substanţială a biodiversităţii, inclusiv evenimente de mortalitate în masă", potrivit raportului. Pentru AEM, prioritatea este ca guvernele şi populaţiile europene să recunoască în unanimitate riscurile şi să accepte să facă mai mult, mai repede. „Trebuie să facem mai mult şi să avem politici mai puternice", a insistat Ylä-Mononen. Sudul Europei este cel mai expus la riscuri climatice Cu toate acestea, agenţia a recunoscut "progresele considerabile" realizate "în înţelegerea riscurilor climatice (...) şi în pregătirea pentru acestea". Pentru AEM, regiunile cele mai expuse la riscuri sunt sudul Europei (incendii, penuria de apă şi efectele acesteia asupra producţiei agricole, impactul căldurii asupra muncii în aer liber şi a sănătăţii) şi în zonele costiere şi de joasă altitudine (inundaţii, eroziune, intruziunea apei sărate). Cu toate acestea, nordul Europei nu este scutit de riscuri, a subliniat instituţia, după cum o demonstrează recentele inundaţii din Germania sau incendiile de pădure din Suedia.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.