Adjunctul procurorului general interimar, demis. Precizările șefului PG
- ipn
- 04 martie, 2024
- 11:45
Igor Demciucin a fost demis din funcția de adjunct al procurorului general interimar. CSP a dat acordul în acest sens ca urmare a demersului depus de procurorul general interimar, Ion Munteanu.
"Ion Munteanu a solicitat revizuirea deciziei de numire a lui Igor Demciucin ca adjunct al procurorului general interimar, acuzându-l de pierderea încrederii și de acțiuni care pun la îndoială respectarea principiilor de etică. Aceasta vine în urma anulării rezultatelor concursului pentru funcția de procuror general, un eveniment care a generat un val de îngrijorări și discuții aprinse în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor."
@Guguta.com
Ion Munteanu a precizat că cererea a fost formulată ca urmare a „pierderii încrederii, în cumul cu acțiuni care pun la îndoială respectarea principiilor de etică”, transmite Știri.md cu referire la Ipn.md. Procurorul general interimar a declarat că Igor Demciucin s-a preocupat de acumularea informațiilor și de supravegherea activității lui. „Despre aceste evenimente am aflat uluit la ședința CSP din data 22 februarie 2024, când a fost desfășurată proba interviului a candidaților la funcția de procuror general”, a notat Ion Munteanu. În opinia sa, acumulările de informații au fost premeditate pentru a lansa atacul deschis în timpul concursului. Igor Demciucin a fost numit în funcția de adjunct al procurorului general interimar în ianuarie 2023, la propunerea lui Ion Munteanu. Tot astăzi, 4 martie, CSP și-a dat acordul asupra candidaturii lui Sergiu Brigai pentru numirea în funcția de adjunct al procurorului general interimar. Precizăm că CSP a anulat rezultatele concursului pentru funcția de procuror general, câștigat de șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi. Decizia a fost luată de membrii CSP pe data de 28 februarie, după mai bine de două ore de discuții cu ușile închise. În continuare, autoritatea urmează să lanseze un nou concurs. Ulterior, Procuratura Anticorupție și-a exprimat îngrijorarea față de felul în care a fost organizat concursul pentru funcția de procuror general și rezultatele acestuia. După ce concursul de alegere a procurorului general a fost anulat, unul dintre membrii Consiliului Superior al Procurorilor, Olesea Vîrlan, a venit cu o serie de justificări, menționând că s-ar fi strecurat anumite erori în fișele de evaluare. În acest context, președintele Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Dumitru Obadă, i-a sugerat colegei sale, Olesea Vîrlan, să demisioneze după scandalul cu depunctarea lui Ion Munteanu, candidat la funcția de procuror general, fapt care a dus la anularea concursului.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.