Accidentul mortal din Sângera. Ce spune avocatul şi mama tinerei ucise de polițistă
- publika
- 23 ianuarie, 2024
- 21:57
Polițista de 22 de ani, care a provocat accidentul grav de la Sîngera, după ce a urcat beată la volan, și a lovit în plin trei pietoni pe trotuar, iar una dintre victime a murit, a fost adusă astăzi în faţa judecătorilor.
"Într-un caz tragic care a şocat Republica Moldova, avocatul victimei cere recuzarea procurorului, după ce acesta a solicitat eliberarea polițistei Felicia Guţu sub control judiciar, implicată într-un accident mortal. În acelaşi timp, familiei victimei solicită acoperirea cheltuielilor materiale şi un prejudiciu moral de 500.000 de lei. Cu toate că Guţu îşi recunoaşte vinovăţia, mama victimei se îndoieşte că procesul va fi echitabil, exprimând dorinţa sinceră ca legea să domine în această situaţie tragică."
@Guguta.com
Avocații victimei cer recuzarea procurorului în dosarul polițistei care a provocat accidentul mortal la Sângera, după ce acesta a retras demersul cu privire la prelungirea arestului şi a solicitat eliberarea învinuitei sub control judiciar. Totodată, avocații victimei spun că au înaintat şi o acţiune civilă prin care au solicitat să fie încasat de la inculpat cheltuielile materiale, şi inclusiv prejudiciu moral, în valoare de 500.000 de lei.
"Apărătorul inculpatei a depus o cerere pentru revocarea sau înlocuirea măsurii de constrângere a inculpatei. Însă, în instanță, se discută în prezent dacă cererea va fi anexată la dosar. Procurorul s-a retras anterior de la solicitarea de prelungire a arestului și a cerut înlocuirea măsurii de constrângere cu eliberarea sub control judiciar", a declarat Oxana Ivanova, avocatul victimei.
Totodată, mama tinerei moarte în accidentul de la Sîngera, provocat de poliţista Felicia Guţu, spune că are dubii în ce priveşte un proces echitabil. "Să se facă dreptate, dar este sub semnul întrebării, sub mare semnul întrebării (...). Tare aş vrea ca legea să domine în Republica Moldova, dar nu aşa, că nimeni nu ştie ce e în sufletul la o mamă", a declarat Svetlana Ursu, mama victimei.
De asemenea, avocatul poliţistei spune că aceasta îşi recunoaşte vinovăţia. "Da, ea este pe poziţia ei de recunoaştere a vinovăţiei sale, şi pe principiul dat merge mai departe. Ea pledează vinovată, ea este vinovată", a declarat avocatul Feliciei Guţu. Felicia Guţu riscă până la 8 ani de închisoare cu anularea dreptului de a conduce mijloacele de transport.
Conform rechizitoriului, la 29 august 2023, pe timp de noapte, învinuita, conducând mijlocul de transport de model „Toyota Prius” pe o stradă din orașul Sângera, după ce a adormit la volan din cauza stării de ebrietate cu grad avansat, a ieșit pe acostament și a tamponat mai mulți pietoni, care se deplasau regulamentar, și anume o minoră de șase ani, o minoră de 17 ani și o femeie de 31 de ani. Femeia de 31 de ani a decedat la fața locului.
Potrivit rapoartelor de expertiză, minorei de șase ani i-a fost provocată o vătămare ușoară a integrității corporale, iar minorei de 17 ani - vătămări corporale medii. Într-un interviu, una dintre victime, adolescenta de 17 ani, a povestit că polițista era îmbrăcată în uniforma sa, iar la fața locului a venit ulterior un bărbat care i-a adus haine de schimb, semințe de floarea-soarelui și ulei.
Potrivit învinuirii înaintate, acuzata, fiind în stare de ebrietate, n-a luat în considerare starea lucrurilor în traficul rutier, ce reflectă gradul de protecţie a participanților la el împotriva accidentelor şi consecinței acestora, n-a ţinut cont permanent de totalitatea factorilor ce caracterizează condițiile rutiere, existenţa unor obstacole pe sectoarele drumului, intensitatea şi nivelul de organizare a traficului rutier, ignorând prevederile Regulamentului circulaţiei rutiere.
Aceasta și-a recunoscut vina în comiterea faptelor imputate. Ea riscă o pedeapsă maximă de până la opt ani de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.