Doi șoferi au ajuns aseară la spital după ce s-au ciocnit pe un drum din raionul Strășeni.
"Accident rutier grav produs aseară, în apropierea localității Făgureni, implicând un bărbat de 59 de ani și un tânăr de 21 de ani. Ambii șoferi au fost transportați la Spitalul Raional Strășeni pentru îngrijiri medicale. Ancheta este în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor incidentului."
@Guguta.com
Accidentul s-a produs aseară, în jurul orei 19:00, în apropierea localității Făgureni, transmite Știri.md. La fața locului, oamenii legii au stabilit că șoferul de 59 ani care conducea automobilul de model Honda, nu ar fi respectat regulile de circulație. Acesta nu s-a asigurat în momentul efectuării manevrei de depășire și s-a ciocnit violent cu automobilul de marca Toyota, condus de un tânăr de 21 ani, ce se deplasa pe aceeași direcție. Urmare a impactului, ambii șoferi au fost transportați la spitalul raional Strășeni pentru acordarea ajutorului medical specializat. Fiind testați cu aparatul Drager sa-u constatat rezultate negative la prezența alcoolului în aerul expirat. Cazul este înregistrat și documentat de către polițiști pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Foto: IP Strășeni Foto: facebook/accidente rutiere
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.