Cauza decesului cântăreței Sinead O’Connor a fost anunțată la șase luni după ce artista irlandeză a murit la vârsta de 56 de ani. Cântăreața cunoscută pentru melodia „Nothing Compares 2 U” a murit pe 26 iulie 2023, după ce a fost găsită inconștientă într-un apartament din sud-estul Londrei.
"Un suflet creativ, cu o viață încărcată de tragedii și suferință, Sinead O'Connor va rămâne în istoria muzicii prin melodia sa emblematică, 'Nothing Compares 2 U'. O'Connor, care și-a pierdut fiul în mod tragic, a luptat cu probleme de sănătate mintală în urma unui trecut dureros. Muzica sa a fos răsunătoare și profundă, oglindind lupta sa internă."
@Guguta.com
Decesul a fost pronunțat la fața locului, poliția comunicând atunci că moartea ei nu a fost considerată suspectă. La data respectivă nu a fost pronunțată o cauză a morții. Pe data de 9 ianuarie un medic legist a spus că Sinéad O’Connor, care s-a născut în Dublin, a murit din cauze naturale.
„Confirmăm că doamna O’Connor a murit din cauze naturale. Prin urmare, medicul legist a încetat ancheta în caz”, a transmis biroul de medicină legală într-un comunicat. Sinead O’Connor a vrut să se sinucidă după moartea fiului ei Decesul artistei s-a înregistrat la circa un an și jumătate după ce fiul ei, Shane, în vârstă de 17 ani, s-a sinucis în ianuarie 2022.
La o săptămână după moartea lui, și cântăreața a încercat să își ia viața. Chiar ea a anunțat pe rețelele sociale că urmează să se sinucidă. „Am decis să-mi urmez fiul. Nu are rost viața fără el. Tot ce ating, ruinez. Am rămas doar pentru el. Iar acum el a dispărut”, a scris ea atunci. Sinead O'Connor a urmat postarea cu un alt mesaj la o oră după, cerându-și scuze pentru mesajul alarmant și asigurându-și fanii că vrea să obțină sprijin medical.
„Îmi cer scuze. Nu ar fi trebuit să spun asta. Sunt cu polițiștii acum în drum către spital. Îmi cer scuze că am supărat pe toată lumea”, a postat aceasta, adăugând: „Sunt pierdută fără copilul meu și mă urăsc. Spitalul mă va ajuta o vreme. Însă o să-l găsesc pe Shane. Asta este doar o amânare”.
Muziciana, care şi-a schimbat numele în Shuhada' Sadaqat în 2018, când s-a convertit la islam, a spus la acea vreme că băiatul era "lumina vieţii ei". În ultimul ei tweet, transmis la 17 iulie, O'Connor a postat o fotografie cu Shane şi a spus: "De atunci trăiesc ca un strigoi. El a fost dragostea vieţii mele, lumina sufletului meu. Eram un singur suflet în două jumătăţi. A fost singura persoană care m-a iubit necondiţionat. Sunt pierdută fără el".
Melodia care a făcut-o celebră în toată lumea cântăreața a devenit celebră în întreaga lume în 1990, pentru interpretarea melodiei „Nothing Compares 2 U”. O'Connor - care a avut un palmares de zece albume, iar Nothing Compares 2 U a fost single-ul nr. 1 pe plan mondial în Billboard Music Awards în 1990 - a primit în 2023 premiul inaugural pentru album clasic irlandez - Classic Irish Album - în cadrul RTE Choice Music Awards.
O'Connor s-a născut într-o familie cu probleme la Dublin, pe 8 decembrie 1966. Mai târziu în viaţă, ea a susţinut că a început să aibă probleme de sănătate mintală din cauza faptului că mama ei a abuzat-o fizic şi sexual în copilărie.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.